Gimnastica medicala

Gimnastica medicala

Gimnastica medicala sau kinetoterapia (terapia prin miscare) reprezinta unul dintre mijloacele fundamentale pe care se bazeaza recuperarea deficitelor motorii. Gimanstica medicala se defineste ca terapie prin miscare efectuata prin programe speciale de recuperare medicala care urmaresc refacerea unor functii diminuate sau cresterea nivelului functional in diverse afectiuni.

Programele de gimnastica sunt special concepute tinand cont de constitutia pacientului, varsta, afectiunea pe care o are, tipul de activitate pe care il desfasoara, stadiul de evolutie a bolii, existenta altor afectiuni.

In cadrul programelor de kinetoterapie – gimnastica medicala de recuperare – fiecare pacient beneficiaza individual de supraveghere de specialitate din partea unui kinetoterapeut.

Un program de recuperare medicala consta in prescrierea unor masuri de profilaxie a  afectiunilor legate de statica aparatului locomotor sau de deconditionarea fizica la efort, prevenirea imbolnavirilor legate de anumite activitati sau profesii, precum si recuperarea deficitelor functionale instalate in contextul unor accidente.

Beneficii gimnastica medicala:

  • recuperare mobilitate
  • inducere relaxare
  • reeducarea sensibilitatii
  • corectarea posturii corporale
  • educarea coordonarii, control si echilibru
  • reducere respiratorie
  • imbunatatire rezistenta efort fizic

Activitatea fizica pe care se bazeaza gimnastica medicala, nu numai ca recupereaza sau intretine sistemul locomotor, ea are si alte scopuri foarte importante. O persoana care isi reduce mult activitatea fizica din cauza unei deficiente fizice, va suferi din mai multe puncte de vedere.

Inactivitatea afecteaza metabolismul, respiratia si circulatia sangelui. De asemenea, inactivitatea determina o scadere a rezistentei organismului fata de boli. Efectele benefice ale gimnasticii medicale in ce priveste starea generala de sanatate au fost demonstrate de sute de ani.

Kinetoterapeutii pot sa aiba un rol important in reducerea stresului si ajuta organismul sa functioneze fara durere si astfel amelioreaza calitatea vietii mai ales pentru persoanele bolnave, dar si pentru persoanele sanatoase care au nevoie doar de gimnastica medicala de intretinere si de prevenire.